Salvati Roșia Montană

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

luni, 26 martie 2012

De ce este bine sa tinem post(2)

Dintre toate darurile pe care le-a lăsat Dumnezeu omului,cel mai minunat dintre ele mi se pare postul.De ce spun asta?Din motive întemeiate.În primul rând,fără a ține post,nu reușești să percepi sau să înțelegi ce înseamnă sufletul pentru om.Ținând post,ești obligat să lucrezi cu sufletul,iar când lucrezi cu o anumită unealtă,îți dai seama de realitatea ei,că ea există într-adevăr și,mai mult de atât,te minunezi de puterea ei.Cine are îndoieli în privința existenței spiritului/sufletului, să țină post(ca la carte!) și după aceea să vorbească,sau să-și pună întrebări!Majoritatea ateilor îi numesc pe creștini "cretini" și susțin sus și tare că Biblia este scrisă de o mână de oameni proști și că nu este mai nimic adevărat în ea.Dar cu toate acestea,ce ne îndeamnă Cărțile Sfinte?Să ținem post.De ce să ținem post?Este bine să ținem post și dacă da,atunci din ce punct de vedere este bine să ținem post?De ce Sfinții Părinți țin post?A ține post este benefic în primul rând pentru suflet,fiind o metodă de vindecare sau de tămăduire a acestuia,a rănilor pe care omul le poartă cu el și de care nu reușește cu niciun chip să scape,iar în al doilea rând este benefic pentru trup,pentru organismul omenesc.Astăzi,este demonstrat științific și nu mai este nici o noutate că postul este benefic pentru sănătate,fiind utilizat ca metodă terapeutică naturistă în tratarea feluritelor tipuri de boli,printre care și cancer.Deștepții de la televizor au început să-i copieze pe "proștii din Biblie" și să afișeze îndemnuri de genul:"Excesul de zahăr,sare și grăsimi dăunează grav sănătății". Ba mai mult chiar,specialiștii în medicină recomandă așa numitele "cure de dexintoxicare" .Toți,în afară de câțiva creștini,se feresc însă să-i spună pe nume,adică post!Hmmm,nu vi se pare cel puțin ciudat? De ce oare a fost nevoie de îndelungi cercetări științifice și de ce a fost nevoie să se ajungă în secolul XI pentru a demonstra că ceea ce se spune în Biblie în legătură cu consumul în exces este adevărat? Acum,numai cine este un ignorant notoriu va nega acest adevăr.Dar ignoranți sunt mulți.Este foarte ciudat că până și recomandările nutriționiștilor și ale medicilor sunt identice cu cele ce se desprind din învățătura creștină în acest sens,spunându-se că nu este bine să te ridici de la masă pe deplin sătul,deoarece acest lucru dăunează sănătății prin cauzarea unui efort suplimentar,inutil care atrage de la sine oboseala în plus. În următoarele rânduri,voi reda o sinteză din punct de vedere științific/medical în ceea ce privește necesitatea postului și efectele lui benefice pentru organism:
"Organismul uman nu este pasiv, el lucreaza in permanenta pentru a filtra si evacua toxine si reziduuri. Aflat in stare de echilibru este capabil sa elimine toxinele cu care se intalneste zilnic, dar, din cauza unei alimentatii incorecte, din cauza stresului, a poluarii, el nu mai lucreaza eficient. Prin urmare, aceste toxine se acumuleaza in organism.De unde provin toxinele?O parte provin din alimente – din alimentele "imbogatite" cu E-uri pentru a avea un gust mai bun, o culoare mai atragatoare, pentru a putea fi conservate un timp mai indelungat, din bauturi carbogazoase, carne in exces, zahar rafinat, faina alba si produse preparate din aceasta. Prin metabolizarea alcoolului la nivelul ficatului rezulta, de asemenea, numeroase toxine care pot conduce la alterarea starii de sanatate.Fumatul inrautateste calitatea vietii deoarece substantele nocive din fumul de tigara ajung in sange si, de aici, in intregul corp: la nivelul aparatului cardiovascular, la nivelul rinichilor si al organelor reproducatoare, efectul nociv nefiind limitat numai la plamani. In plus, toxinele bacteriene si parazitare produc reactii toxice locale si generale.Apa contaminata, aerul poluat, radiatiile, pesticidele, toxinele de la locul de munca sunt alti factori agresivi pentru organism.Si lipsa de miscare este cauza a numeroase probleme de sanatate, pentru ca din cauza respiratiei superficiale multe toxine raman neevacuate. Sedentarismul favorizeaza si aparitia constipatiei care, la randul ei, determina acumularea toxinelor.Simptomele intoxicarii sunt: stare de slabiciune, oboseala cronica, somn neodihnitor, dureri de cap, iritabilitate, depresie, limba incarcata, constipatie cronica, indigestie, balonare, eruptii pe piele etc.Detoxifierea organismului consta in stimularea metabolismului, neutralizarea si eliminarea toxinelor, reducerea retentiei de apa, imbunatatirea oxigenarii tesuturilor, avand ca rezultat revitalizarea celulelor.Organele de procesare si eliminare a toxinelor sunt: intestinele, ficatul, rinichii, plamanii, pielea (prin glandele sudoripare)."

9 comentarii:

Anonim spunea...

Eu zic ca religiile ar trebui sa cam dispara, pentru ca nu au nimic de-a face cu spiritualitatea adevarata, ba dimpotriva, baga numai vrajba intre oameni – si spun asta in deplina cunostinta de cauza, am incercat sa postez comentarii decente si rationale pe un blog “crestin” si cand au vazut ca am dreptate si nu ma pot dovedi cu argumente, m-au trecut la spam. Adica nu mai pot posta pe acel blog. Se pare ca mai toti procedeaza asa pe blogurile “crestine”, ba in plus se cearta si nu se inteleg niciodata nici intre ei … E purul adevar. Unul dintre acestia instiga, spre exemplu, la folosirea violentei si a armelor de foc. Nu mi-a venit sa cred cand am citit … De aceea am ajuns sa spun cum spunea Gandhi “Imi place Hristos. Nu-mi plac crestinii. Ei sunt foarte diferiti de Hristos.”
Cu crestinii nu te poti niciodata intelege, numai ei au dreptate, numai ei se mantuie, stiinta e numai minciuna (dar ei folosesc Internetul si PC-ul pentru a-si propovadui ineptiile). Daca intalniti vreunul, treceti pe partea cealalta a drumului. Si feriti-va sa intrati in discutii cu ei – e o inutila pierdere de timp si nervi.

Tariel spunea...

Si daca religiile ar trebui sa dispara,atunci cu ce ar trebui sa fie ele inlocuite?Cu comunismul,marxism-leninismul,
sau asa-zisa religie "New Age",expresia mascata a satanismului?Demonstreaza-mi, te rog,prin argumente,ce a avut comunismul
si nu are o religie si invers - ce nu are comunismul si este prezent intr-o religie.Dupa parerea mea,comunismul a fost o
religie in adevaratul sens al cuvantului,cu dumnezei(Lenin,Stalin),cu 'icoanele' lor peste tot,cu sarbatori,chiar si cu
slujbe religioase.Care este,dupa tine, "spiritualitatea adevarata" ?Nu poti spune despre bloggeri asa-zisi crestini ca
sunt crestini asa cum nu poti spune despre inchizitori ca au fost crestini.Crestinii sunt aceia,dupa cum si numele lor
sugereaza,care ii urmeaza lui Hristos si sunt Una cu El.Doar aceia sunt crestini desavarsiti.Asa ca daca intalnesti un
crestin adevarat,nu doar cu numele si treci pe partea cealalta a drumului,inseamna ca esti fara de Hristos,adica nu mai
esti pe nici o parte a vreunui drum,esti intr-o prapastie.Dar eu nu cred ca ai face asta.Ti-as fi recunoscator daca mi-ai da
mai multe amanunte despre cum poate instiga un crestini la folosirea violentei si a armelor de foc.

Tariel spunea...

Doi:Au existat si exista numerosi oameni de stiinta crestini.Ex.:Isaac Newton,Mendel,Faraday,Kepler,
Maxwell,Morse și atatia altii!In toata istoria de la Hristos
pana in zilele noastre,Satana a incercat toate tertipurile posibile pentru a castiga batalia,incercand
sa manipuleze in Evul Mediu prin intrarea sa in Biserica, - (vezi Inchizitia,falsii cruciati din
Occident,etc),apoi prin iluminism si revolutia franceza,revolutiile pasoptiste,in sec. XX cu ideologiile totalitare - fascism,nazism,comunism,iar in zilele noastre ne manipuleaza cu democratie,Uniunea Europeana,
epoca New Age, dar si(f.important) folosindu-se de stiinta.Stiinta nu contrazice crestinismul,ci,daca
studiezi atent,vei vedea ca il sustine din toate punctele de vedere,dar una e sa consideri ratiunea un dar de la Dumnezeu si alta e sa te inchini ei,ca unui vitel de aur.Sa te bazezi numai pe ratiune este ca si cum ai manca numai un fel de mancare tot timpul.Iar cine ridica ratiunea la nivelul de Zeu Absolut,acela se afla prins in inselare,caci se inchina unui idol.

Tariel spunea...

Satana insa si-a dat seama ca
desi a intrat in Biserica si a sucit mintile multora,nu va avea astfel nici o sansa de reusita,
fiindca Biserica va cuprinde tot timpul acei oameni trimisi speciali printre noi cu o misiune
bine definita,aceea de a ne salva sufletele.Nu ai cum sa contrazici faptul ca nu exista astfel
de oameni printre noi:profeti,sfinti,martiri,vindecatori,etc.->intr-un cuvant oameni ai lui Dumnezeu.
Cine ii acuza pe crestini si Biserica in general,uita un lucru elementar:Biserica,inainte de a fi o institutie propriu-zisa este compusa din oameni.A fi om inseamna a gresi si a fi ispitit,omul fiind sinonimul,urmasul,prototipul cum vrei sa ii zici, al lui Adam.Adica este inzestrat si el cu liber arbitru si gandurile Satanei pot umbla libere si se pot cuibari si in capul unui crestin,ba chiar mai mult decat la altii,pentru ca asa e lasat de la Dumnezeu:Cei se straduiesc mai mult,au ispite mai mari si mai grele!Da,este adevarat,crestinismul are multi dusmani:Este si normal,dintotdeauna a avut dusmani.De ce oamenii
ataca fara sa constientizeze crestinismul?Pentru ca nu stiu ce e crestinismul.Pentru mine e un mod de viata,in care modelul de urmat este unul singur:Iisus Hristos.Ah,stiu,unora daca le zici ca daca vizioneaza filme pornografice fac un pacat,ei nu te cred.Sunt in stare sa-ti dea cu ceva in cap.Iar altora daca
le spui ca nu e bine sa pleci imbuibat de la masa,iarasi te cred nebun.Au impresia ca vrei sa-i manipulezi.Cand de fapt,singurul dumnezeu al lor este pofta de a simti placere,de a-si satisface toate patimile.

Tariel spunea...

Adevaratul crestin se roaga pentru semenul cazut in inselare!Crestinismul este urat in primul rand foarte mult de aceia care ii sunt potrivnici,adica tocmai de aceia care nu se pot lasa in ruptul capului de anumite metehne,vicii.Crestinismul
nu inseamna respectarea fortata a unor reguli,ci el reprezinta dragostea fata de Dumnezeu,fata de semeni,iar cand omul realizeaza ca legile sunt date ca un indreptar,ca sa il ajute sa o ia pe drumul drept spre mantuire,
fara mari suferinte si fara mari batai de cap,atunci isi da el seama de inselarea in care s-a aflat atata timp.
Cand el constientizeaza ca Sfintele Taine chiar il ajuta,ca preotii sunt dati aici pe pamant ca sa vindece sufletul omului,atunci si doar atunci se lumineaza.Dar daca ii privesti cu ura pe preoti si indeosebi pe crestini,inseamna ca
ai un motiv,iar acel motiv nu poate deriva decat dintr-o nemultumire a ta fata de cum se comporta ei fata de tine.
Atunci,solutia este urmatoarea:Fa un copil(daca nu poti, adopta-l),educa-l si fa un preot bun din el,sau un pastor,
sau un om spiritual desavarsit,ce vrei tu.Si apoi vei vedea daca ai reusit si cat a fost de usor.Da,recunosc,au fost si multi oameni autointitulati crestini care au facut foarte mult rau,dar...majoritatea adevaratelor modele umane au fost si sunt in numar foarte mare la crestini.Asta nu inseamna ca la celelalte confesiuni/religii nu exista
modele umane demne de urmat si care sa te ajute in gasirea drumului spre mantuire.Fiecare este liber sa-si aleaga drumul
catre mantuire.Dar eu sunt de parere,ca a avea privilegiul de a fi botezat crestin,este ca si cum te-ai afla,in raport cu alti oameni apartinand unor alte confesiuni, care la fel,isi doresc si ei mantuirea,la o linie de start,ca sa-i zic asa,mult superioara,de aceea sansele unui crestin de a se mantui sunt,cel putin teoretic,mult mai mari.Ca
multi dintre crestini nu inteleg aceste lucruri si nu stiu sa profite,asta e altceva.

Tariel spunea...

Ai ajuns sa spui ceea ce spunea
Gandhi,deoarece incercarea ta de a gasi modele printre crestini s-a oprit intr-o faza incipienta.In loc sa sapi cu incredere in gradina proprie,pentru ca sa gasesti comoara,te-ai gandit ca poate aceasta comoara nu este in gradina casei in care te-ai nascut,si, aruncandu-ti privirea peste gard,te-ai gandit ca poate este in gradina vecinului,dar
cum nu ai gasit-o nici acolo,gandul te-a purtat peste mari si tari,pe meleaguri straine,unde ai dat acolo de o
gradina intr-adevar minunata,mare in ochii lui Dumnezeu.Din acea gradina ai cules o varza cruda cu puteri tamaduitoare,gandindu-te ca poate astfel iti vei vindeca bataturile mainilor tale care au sapat in propria-ti gradina
si nu au gasit nimic,dar ai uitat de un lucru:sa speli varza!Asa ca ai mancat-o cu nisipul si pamantul de pe ea,care nu-ti prieste,pentru ca nu te-ai nascut acolo!Nu degeaba specialistii recomanda cura cu argila pentru diferite
afectiuni,dar cu conditia ca argila sa fie dintr-un loc cat mai apropiat de cel natal!Acum,ce inseamna ca nu ai preparat varza,mancand-o cu tot cu nisip si pamant? “Imi place Hristos. Nu-mi plac crestinii. Ei sunt foarte diferiti de Hristos”.Propozitia aceasta,spusa de Gandhi,are anumite dedesubturi.In primul rand,orice s-ar spune,Gandhi,parintele spiritual al Indiei a fost si va ramane un mare nationalist,cum si Romania a avut atatia.Ori,in cazul
acesta,vreau sa intelegi care a fost contextul istoric in care el a spus acestea.Gandhi si-a iubit enorm neamul,iar misiunea sa,de care era pe deplin constient,era aceea de a scoate poporul indian de sub jugul colonialist al Coroanei Britanice.El asta dorea,adica ,mai pe scurt,vroia sa obtina indepedenta tarii sale.Toata viata lui a fost inchinata acestui scop si a dus aceasta lupta.Numai ca si-a dat seama ca India nu-si putea obtine indepedenta daca nu era o Indie
unita.Iar ceea ce ii invrajbea pe indieni era faptul ca erau impartiti in 2 mari
confesiuni:hindusi si musulmani,iar intre ei exista o ura de moarte.Nu stiu daca esti informata,dar aia se bateau intre ei ca orbii si isi omorau copii
unii altora.La noi,romanii, niciodata nu a existat asa ceva,adica ura din motive religioase,la asemenea proportii.

Tariel spunea...

La noi,chiar si in comunism,ortodocsii s-au inteles cu catolicii,protestantii,greco-catolicii,chiar si cu evreii si
cu cei de alte confesiuni:nu ne-am omorat intre noi ca orbii.Asta,una la mana.Ceea ce spunea un om de talia lui Gandhi spunea cu un SCOP,cu mare grija alegandu-si cuvintele.Stiind sensibilitatile din tara sa,adica razboiul religios intre oameni ai aceluiasi popor,Gandhi care considera ca numai o singura Indie,mare si unita isi poate castiga independenta in fata Coroanei Britanice,căuta ca prin exemplul sau,in ce priveste trairea religioasa,sa tinda spre universalitate,spre toleranta(desi el era hindus si tinea la propria-i confesiune pentru ca asa se nascuse,incerca sa le arate oamenilorprin exemplul sau ca apartenenta la o anumita confesiune nu ar trebui sa-i impiedice sa se iubeasca intre ei,mai ales daca impreuna constituiesc un popor).La un moment dat,cu privire la acest lucru,vazand ura din motive religioase,ar fi spus,
intr-un moment de slabiciune:"Eu sunt si hindus si musulman si crestin si evreu",fiind de altfel foarte afectat de disputele
religioase,de ura dintre musulmani si hindusi,crestini si evrei.Sa nu uitam ca el s-a comportat,pana la sfarsitul vietii lui ca un adevarat hindus.Cu toate acestea,a sfarsit prin a fi ucis de un fanatic hindus,deoarece milita pentru toleranta si
iubirea fata de indienii musulmani.Visul principal al lui Gandhi,marea Indie nu s-a realizat,deoarece pana la urma India s-a scindat in India hindusa si Pakistan,desi indepedenta fata de Coroana a fost obtinuta.Totusi,Gandhi a fost si este venerat de ambele confesiuni.Asadar,aceea fraza aleasa de tine are de fapt intelesuri mult mai adanci,
iar prin crestinii diferiti de Hristos, Gandhi ii arata de fapt cu degetul pe englezi,ferindu-se sa-i atace pe acestia in mod direct.In niciun caz acolo Gandhi nu se referă la crestinii adevarati.Iar daca ceea ce zici tu,ca ar trebui sa renuntam la religii pe motiv ca ii invrajbesc pe oameni,ar fi intr-adevar un lucru bun,Gandhi cu sigurnanta l-ar fi facut,adica ar fi anuntat public ca renunta la religia in care s-a nascut.Asa ar fi facut si Arsenie Boca si Padre Pio si atatia.Dar ei au stiut un lucru
sigur:ca nu religiile ii invrajbesc pe oameni,ci DEMONII din ei.Diferenta dintre romani si indieni este aceea ca indienii
au un Gandhi si l-au scos la vedere,in timp ce romanii au 10000 de Gandhi si ii tin ingropati.De aceeea ne cam meritam
soarta,aceea de a ne zbate in mediocritate.Vazand ce se intampla dupa revolutia din '89,intr-un moment de slabiciune, Petre
Tutea a spus :
"Am suferit 13 ani in temnitele comuniste pentru un popor de prosti".Insa acelasi Petre Tutea,pe patul de moarte
a spus ca nu regreta si,daca ar fi pus sa aleaga din nou,ar face-o la fel.Daca m-ai intreba care este marele atuu al romanilor,ti-as spune asta:romanii,pe langa faptul ca au o tara foarte frumoasa,au o comoara nepretuita,care se afla bineingropata:o bomba de spiritualitate,care daca ar fi dezgropata,ar exploda cu o forta nucleara,ce ar iradia in toata lumea,zdrobind tot ce este urat.Asa ca,SPOR LA SAPATURI!

Tariel spunea...

Am tinut neaparat sa-ti arat,din perspectiva mea,care a fost contextul in care Gandhi a spus acea fraza,dar m-ar interesa
sa stiu care sunt dedesubturile(dincolo de chestia cu asa-zisii bloggeri crestini care cine stie ce urmaresc
si pe care nu ai cum sa-i cunosti ca oameni face-to-face) acestei fraze in propriul tau context.Pentru ca nu ai cum sa
compari agresiunea si exploatarea imperialistilor englezi cu agresiunea si reaua vointa a unor asa-zisi bloggeri,presupusi
crestini.Sper ca printre aceste dedesubturi,nu se afla,(Doamne Fereste!) ura fata de crestini.As incheia cu: "Imi
place Gandhi,dar nu-mi plac hindusii,ei sunt foarte diferiti de el,caci nu degeaba s-a gasit unul dintre ei care sa-l asasineze".Si inca ceva:Care ar fi dupa tine,"adevarata spiritualitate"?

Anonim spunea...

DR.DAWN si vraja lui de dragoste sunt inger pe pamant, are atata caldura, subliniaza alaturi de tine de parca ar fi fost copilul tau, multumesc mult doctore m-ai facut sa zambesc din nou aducandu-mi sotul cu vraja ta de dragoste, dupa m-a părăsit timp de 9 luni, chiar acum, suntem fericiți împreună, mă tratează ca pe o regină și îmi arată suficientă dragoste,
Dacă cineva dorește să se reîntâlnească cu partenerul tău.
Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
Dacă vrei să vindeci boala.
Dacă ai nevoie de vrajă de promovare.
Dacă doriți să opriți avortul spontan.
Dacă vrei să nu te mai masturbezi.
Și alții, contactați Dr. DAWN, e-mail: findritualforlife@gmail.com
Whatsapp: +3550685677099/
+2349046229159